CUM AM AJUNS EU LA THETAHEALING

CUM AM AJUNS EU LA THETAHEALING

delia-turcan-tabara-theta-healing-pietrele-Doamnei

Sau descoperirea unei căi - sau cum găsești o cale care nu este o cale

Pasionată de cărți și de spiritualitate, de vindecare și de terapii în același timp, obișnuiam să-mi petrec din când în când timpul prin librării, în căutarea vreunei alte cărți care să mă ajute să mă înalț în cunoaștere, vibrație, și să merg mai departe, în sus, spre Cel care a făcut totul, Sursa și Originea noastră, pentru că totul începe de la noi, Universul începe de la noi.
Și am pus mâna pe cartea de ThetaHealing a Viannei Stibal, am deschis-o și am citit niște lucruri care mi-au sunat atât de adevărat, că am zis waw! Am cumpărat-o.
ȘI… AM PUS-O ÎN RAFT.
Și nu am deschis-o.
UN AN.
Pentru că mai erau și altele de citit, și nu ajunsesem la ea.
De fapt o începusem, dar nu am înțeles mare lucru. Cum adică să faci o “citire”??? Aa, păi asta nu e pentru mine, nu pot eu să fac așa ceva! Eu nu văd și nu pot face vindecări. Mi s-a părut greoaie și am renunțat.
După un an, vine o prietenă la mine și zice: vreau să fac cursul de ThetaHealing . La care, brusc, zic ”și eu!”. Am nevoie să mi se arate cum se fac chestiile astea practic.
Și așa am ajuns la cursul de bază, însă am citit rapid cartea, ca să fiu în temă. Lucru care s-a dovedit de altfel foarte inspirat, pentru că știam deja teoria, care, pe alocuri mi se părea atât de cunoscută, că mă și plictiseam. Știți și voi vorba cu… trebuie să golești întâi cana de ceai, ca să o poți umple apoi cu ceai mai proaspăt și mai aromat.
De… aroganță spirituală. Care e un fenomen comun printre cei care sunt preocupați de subiecte spirituale.
Cartea aceasta pare obișnuită. Mică. Normală.
Dar nu e.
A fost nevoie de luni de practică, citit, înțeles, ca să realizez că, de fapt, informația conținută în ea e extraordinar de densă. Și o poți cuprinde și integra în timp.
La fel este și cursul.
Sunt trei zile, dar ai nevoie de săptămâni să se așeze totul, să fie pe deplin integrat în ființa ta. Să-l practici, să-l cunoști, să-l apreciezi, să-l valorizezi.
Întotdeauna m-am întrebat cum a reușit Vianna să condenseze atâtea lucruri într-o simplă carte.
E ca și cum ai încerca să cuprinzi necuprinsul în paginile unei cărți sau într-un curs.
Și am pătruns atât de profund în ființa mea interioară și m-am înțeles atât de bine lucrând astfel, încât am înțeles ce înseamnă ceea ce era scris pe frontispiciul templului din Delphi care spune: ”cunoaște-te pe tine însuți și vei cunoaște Universul și pe zei”.

ro_RORomanian